Protest la DNA
De la 18:00, protest la DNA, anunțat pe Facebook de procurorul care se ocupă de cazul Dragnea, Alexandra Lăncrăjan. Motivul: modificările intempestive aduse legilor justiției fără consultarea CSM și a corpului de magistrați.
Protestul magistraților
Magistrații vor protesta pe treptele Palatului de Justiție din Capitală, față de modificările aduse legilor justiției prin Ordonanță de Urgență. Anunțul a fost făcut pe Facebook de procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal liderul PSD, Liviu Dragnea.
Convocarea la protestul de vineri, programat de la ora 18.00, a fost făcută pe Facebook, iar magistrații spun că toate instituțiile statului trebuie să respecte independența justiției, separația și echilibrul puterilor în stat, sub semnul transparenței și al loialității, atât față de celelalte instituții, cât mai ales față de cetățeni.
”Magistrații vor protesta în București, vineri, 22 februarie, ora 18.00, pe treptele Palatului de Justiție, față de modificările intempestive aduse în această săptămână legilor justiției prin ordonanță de urgență, fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii și a corpului de magistrați. Toate instituțiile statului trebuie să respecte independența justiției, separația și echilibrul puterilor în stat, sub semnul transparenței și al loialității, atât față de celelalte instituții, cât mai ales față de cetățeni”, este anunțul postat pe Facebook de procurorul Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.
La Cluj, protestul crește în intensitate. Adunarea Generală a Tribunalului Cluj a decis să își suspende activitatea judiciară timp de o săptămână începând cu data de luni, 25 februarie 2019.
Protest fără precedent după ordonanța lui Toader. Tribunalul Cluj își suspendă activitatea
Protest în Piața Victoriei
Tot de la ora 18:00, în Piața Victoriei, are loc un protest anunțat de comunitatea REZIST.
Manifestația vine in contextul in care Guvernul a adoptat, marti, doua ordonante de urgenta in domeniul Justitiei, cu toate ca niciuna dintre ele nu figura pe ordinea de zi a sedintei Executivului.
De asemenea, duminică, în fața Guvernului este organizat un alt protest. Organizatorii amintesc pe pagina de Facebook a evenimentului de postarea filosofului Mihai Sora de marti, potrivit careia "daca nici astazi nu vedeti si nu intelegeti, inseamna ca suntem pierduti, ca natie, pentru alte cateva decenii".