Mulți dintre ei nu au mers la muncă, motiv pentru care mai multe închisori funcționează la capacitate redusă. Din cauza situației, riscurile au crescut semnificativ.
De asemenea, protestatarii spun că mulți angajați vor ieși la pensie, iar măsurile luate de Guvern îi vor face pe tineri să nu mai urmeze astfel de cariere.
Zeci de angajați ai Penitenciarului Târgu Jiu au ieșit în stradă
Aproximativ 70 de angajați ai Penitenciarului Târgu Jiu au protestat, joi, în fața unității, polițiștii de penitenciare refuzând, în continuare, munca suplimentară.
Potrivit președintelui Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Florin Șchiopu, angajații din penitenciare sunt în plin refuz de muncă suplimentară și nu vor renunța până când nu vor primi măcar veniturile din luna noiembrie a anului trecut.
"Vreo 70 de angajați au fost. Până la acest moment, nu avem vreo confirmare a vreunei prevederi legale trecute care să ne aducă la veniturile din noiembrie 2024, așa cum își dorește domnul prim-ministru și, în plus, nu ne-a chemat nimeni să ne spună că 'băi, fraților, vedeți că în următoarea perioadă se va face ceva'. Singurele indicii ar fi un buget măcar ca cel de anul trecut, o idee mai mare, dar bănuiesc că mare parte din bani se duc către investițiile pentru locurile de deținere, altă poveste, că în momentul acela faptul că s-ar face noi locuri de cazare ar trebui și mai mult personal decât e în prezent și atunci deficitul s-ar adânci.
La Târgu Jiu, în postul de pază a fost și ieri un bucătar, înlocuim personalul din operativ cu elevii din școala de la Târgu Ocna și cu colegi din administrativ, în punctele de lucru folosim colegii de la escorte ca să acoperim deficitul", a declarat Florin Șchiopu, pentru AGERPRES.
Se anunță proteste și la București
Luna viitoare, se anunță un nou protest masiv în București. Polițiștii de penitenciare spun că ordonanța trenuleț le diminuează veniturile. Aproape 1.800 de lei ar putea să piardă cei care lucrează direct cu infractorii.
Polițiștii din penitenciare refuză să mai facă ore suplimentare de teamă că nu vor mai fi plătiți. De aceea, ar putea să apară probleme grave în asigurarea măsurilor de siguranță din închisori. Mai multe unități de maximă siguranță funcționează la capacitate minimă, avertizează sindicaliștii.