Astfel, zeci de persoane au adus în faţa clubului Colectiv panouri cu fotografii ale celor care au murit în incendiu, ele fiind ulterior mutate pe scările Curţii de Apel Bucureşti, unde a avut loc un protest inedit.
Cei prezenţi s-au întins pe scările instituţiei, lângă fotografiile celor decedaţi, şi s-au acoperit cu cearşafuri albe.
Imaginile de pe panouri erau însoţite de informaţii privind vârsta şi ocupaţia victimelor.
La protest a fost prezent şi preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, un tânăr de 22 de ani care şi-a pierdut viaţa în urma incendiului de la Colectiv.
Totodată, slujbe de pomenire au avut loc la Biserica "Sf. Nicolae" - Broşteni şi în faţa fostului club, ele fiind organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor.
Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. De asemenea, peste 160 de persoane au fost rănite.