Oamenii sunt nemulțumiți de creșterea cu peste 50% a impozitului pentru mașini, așa că s-au organizat pe Facebook și au cerut demisia primarului.
După ce au protestat în fața Primăriei, manifestanții au mers și la Prefectură.
La un moment dat, trei maşini ale protestatarilor au blocat strada din faţa Prefecturii circa jumătate de oră.
Cei trei şoferi au plecat şi au deblocat strada. Şoferii vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 580 şi 725 de lei şi cu 5 puncte de penalizare. Oamenii au scandat «Demisia!» sau «Hoţii!» şi au huiduit. Mai apoi, câţiva dintre protestatari au mers spre zona unde locuieşte primarul şi au scandat «Jos taxa auto!», scrie și realitateadegalati.net.
Manifestarea a durat circa 75 de minute, sub supravegherea polițiștilor și jandarmilor și s-a încheiat la circa -6 grade Celsius.
Impozitul a fost majorat cu 55 de procente după o hotărâre luată de Consiliul Local la sfârșitul anului trecut.