Proiectul inițiat de deputatul USR Mihai Botez, le-ar oferi posibilitatea polițiștilor să constate contravenții și pe baza probelor video trimise de participanții la trafic. Aceștia ar trebui să încărce pe un site al Poliției filmările, însoțite de o declarație pe proprie răspundere, potrivit Hotnews.
Inițiatorul le transmite șoferilor ca, până când proiectul va ajunge în dezbatere în comisiile de specialitate să caute camere de bord și să constate dacă, într-adevăr, ar surprinde încălcări ale regulilor de circulație. .
"Nu ne facem bine dacă nu vom și depune eforturi în acest sens, atât noi ca participanți la trafic, dar și autoritățile în implementarea corectă a acestei inițiative. Franța, Anglia și Canada au sistem similare implementate și funcționează. Noi putem găsi tot felul de motive pentru care nu ar funcționa și la noi", a scris spune inițiatorul.
România este statul UE cu cea mai ridicată rată a accidentelor mortale pe șosele - în 2017 și-au pierdut viața 1.913 oameni.