BANAT
În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a temperaturilor maxime fiind de 14...16 grade, iar cea a minimelor de 6...8 grade. Apoi, valorile termice vor fi în scădere şi se vor apropia de normalul termic al perioadei, respectiv, maxime în jurul valorii de 9 grade şi minime, în medie, de 0...2 grade. Spre finalul primei săptămâni de prognoză se va încălzi din nou, spre o medie regională a valorilor maxime de 15 grade şi a celor minime de 5 grade. În a doua parte a intervalui, tendinţa va fi de răcire uşoară, spre valori termice în jurul mediilor multianuale.
Vor fi ploi moderate cantitativ în noaptea de luni spre marţi (29 februarie/1martie) şi în jurul datei de 4 martie, iar după data de 6 martie sunt de așteptat ploi slabe.
CRIŞANA
În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa mult peste mediile multianuale, media regională a celor maxime va fi de 16...17 grade, iar cea a minimelor de 4...6 grade. Ulterior va fi o răcire, astfel în intervalul 2 – 4 martie, maximele regionale vor fi de 6...8 grade, iar minimele vor fi de 1...2 grade, caracterizând o vreme normală sub aspect termic. Spre finalul săptămânii temperatura va creşte, spre maxime în medie de 14...15 grade şi minime în jur de 4 grade. În a doua săptămână, tendinţa valorilor termice va fi de scădere uşoră.
Vor fi ploi moderate cantitativ în noaptea de luni spre marţi (29 februarie/1martie) şi în cursul zilei de marţi (1 martie), iar după data de 6 martie sunt de așteptat ploi slabe.
TRANSILVANIA
În primele două zile vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor fiind de 14...15 grade. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, apropiindu-se de normalul perioadei, respectiv maxime în jurul valorii de 8 grade şi minime la nivelul regiunii de -2....0 grade. Spre finalul primei săptămâni se va încălzi din nou, astfel, în medie, maximele vor fi de 13...14 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 1 grad. După data de 9 martie valorile termice vor fi în scădere, urmând să revină în limite normale pentru această perioadă.
Vor fi ploi locale, în special în zilele de 1 şi 4 martie şi din nou după data de 7 martie.
MARAMUREŞ
În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa mult peste mediile multianuale, temperaturile maxime vor avea o medie regională de 16 grade, iar cele minime de 4...6 grade. Ulterior va fi o răcire, astfel în intervalul 2 – 4 martie, maximele regionale vor fi de 6...8 grade, iar minimele vor fi de 0...1 grad, caracterizând o vreme normală sub aspect termic. Spre finalul săptămânii temperatura va creşte, spre maxime în jurul valorii de 12 grade şi minime de 2...3 grade. În a doua săptămână, tendinţa valorilor termice va fi de scădere uşoară.
Vor fi ploi în cea mai mare parte a intervalului, mai însemnate cantitativ şi pe arii mai extinse în jurul datei de 1 martie şi posibil după data de 6 martie. În 2 martie, trecător vor fi condiţii pentru precipitaţii mixte.
MOLDOVA
Intervalul va fi caracterizat de alternanţe termice, dar vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. La început, temperatura va creşte, spre maxime, la nivelul regiunii, de 13...15 grade, apoi, în 3 şi 4 martie se va răci, până la valori în jurul a 9 grade. Spre finalul primei săptămâni de prognoză, se vor atinge maxime de 14...15 grade, iar ulterior va fi posibilă o scădere treptată până la valori, în medie regională, de 10 grade. Media temperaturilor minime se va situa în jur de 4 grade, valori mai coborâte fiind posibile în intervalul 3 – 6 martie şi spre sfârșitul intervalului.
Probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai ridicată în jurul datei de 4 martie şi după data de 8 martie.
DOBROGEA
Vremea se va menţine caldă pe parcursul celor două săptămâni de prognoză. Intervalul va debuta cu o încălzire, ce va însemna, la nivelul regiunii, maxime de 14 grade şi minime în medie de 6...8 grade. În 3 şi 4 martie, temperatura va fi mai coborâtă, media regională a temperaturilor maxime urmând să fie de 11 grade, iar a celor minime de 4...5 grade. Spre finalul săptămânii temperatura va creşte din nou, spre maxime în jurul valorii de 14 grade şi minime de 6...7 grade. După data de 9 martie, tendinţa valorilor termice va fi de scădere uşoară. În zona litorală, valorile diurne de temperatură se vor menţine mai scăzute.
Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în jurul datei de 4 martie şi după data de 8 martie.
MUNTENIA
În primele trei zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor fiind de 15...17 grade, iar a minimelor de 5...7 grade. În 3 şi 4 martie, se va răci, dar valorile termice vor fi în continuare peste mediile multianuale, respectiv, maxime, în medie, de 11...12 grade şi minime în jur de 3 grade. Spre finalul primei săptămâni de prognoză se va încălzi din nou, spre o medie regională a valorilor maxime de 17 grade şi a celor minime de 5 grade. După data de 9 martie, temperatura va fi în scădere uşoară şi treptată.
Vor fi ploi în general slabe, în noaptea de luni spre marţi (29 februarie/1martie) şi în jurul datei de 4 martie, iar după data de 8 martie sunt de așteptat ploi slabe.
OLTENIA
Vremea va fi caldă în primele două zilei ale intervalului, când media regională a maximelor termice va fi de 14...16 grade, iar cea a minimelor de 6...7 grade. Ulterior, temperatura va fi în scădere, astfel că în data de 4 martie media valorilor maxime va fi de 8...9 grade, iar a celor minime se va situa în jur de 1 grad. Spre finalul primei săptămâni de prognoză se va încălzi din nou, astfel, media valorilor diurne va fi de 15...16 grade, iar a celor nocturne de 3...5 grade. După data de 9 martie, temperatura va scădea şi se va apropia de normalul termic al perioadei.
Vor fi ploi temporare, în noaptea de luni spre marţi (29 februarie/1martie) şi în jurul datei de 4 martie, dar şi în a doua săptămână de prognoză.
LA MUNTE
Intervalul va debuta cu o vreme caldă pentru această dată, însă vremea se va răci treptat, iar în intervalul 2 – 4 martie valorile termice se vor apropia de normele climatologice, respectiv medii ale temperaturilor maxime de numai 1...2 grade şi ale celor minime de -5....-3 grade. După acest interval, temperatura va creşte uşor, media valorilor diurne urmând să fie de 4...6 grade, iar a celor nocturne de -3...-1 grad.
Temporar vor fi precipitaţii, pe arii mai extinse şi posibil mai însemnate cantitativ, în noaptea de luni spre marţi (29 februarie/1martie), în jurul datei de 4 martie, dar şi în a doua săptămână de prognoză. În primele două zile vor fi mai ales ploi, apoi precipitaţiile vor fi mixte.