"În 2013 EximBank şi-a majorat expunerea totală cu 30% faţă de anul anterior, până la circa cinci miliarde de lei, operând cu o reţea extinsă de unităţi, dar cu 10% mai puţin personal", a declarat într-un comunicat preşedintele EximBank, Traian Halalai.
El a arătat că expunerea băncii pe segmentul creditare a crescut cu 60% faţă de decembrie 2012, la aproape două miliarde lei, mult accelerată faţă de cea a garanţiilor.
Pe parcursul ultimului an, instuţia de creditare şi-a extins portofoliul de clienţi prin încheierea unor acorduri financiare cu companii mari precum Alro, Antibiotice Iaşi, Agricover IFN, Grup Servicii Petroliere, Adrem Invest sau Romcab.
Preşedintele EximBank a menţionat că la nivel de strategie accentul s-a mutat de pe achiziţia de titluri de stat către finanţarea economiei, iar banca va continua să se concentreze pe creditare.
"Anul acesta vom pune accentul pe susţinerea activităţilor de producţie, iar companiile cu acest obiect de activitate vor reprezenta un grup ţintă de clienţi căruia îi vom acorda o importanţă sporită. Vom continua desigur să susţinem exportatorii actuali şi potenţialii exportatori. Sintetizând, obiectivul nostru principal rămâne identificarea şi susţinerea cât mai multor proiecte ale firmelor româneşti", a mai spus Halalai.
Banca a deschis anul trecut patru unităţi teritoriale, la Galaţi, Piteşti, Ploieşti şi Târgu Mureş şi are în plan ca până la finalul acestui an să opereze circa 20 de unităţi, faţă de 12 sucursale la sfârşitul lui 2012, în paralel fiind urmărită şi optimizarea costurilor pentru reţea, odată cu reducerea cheltuielilor administrative prin relocarea unor unităţi.