Precum în cazul tuturor tulpinilor, există un segment mai vulnerabil al populației.
Medicul Marius Geantă a explicat, pentru ziare.com, care este profilul pacientului vulnerabil în fața tulpinii Omicron, susținând că atunci când toate caracteristicile sunt puse laolaltă, devine ”aproape furtuna perfectă”.
”Românul vulnerabil în fața Omicron este nevaccinat, deși și cei vaccinați se pot infecta, dar formele de boală pe care le fac sunt ușoare, are peste 65 de ani, are în general boli cronice, iar aici diabetul zaharat rămâne printre factorii de risc major, la fel bolile oncologice și bolile cardiovasculare, plus bolile care afectează sistemul imun, cum ar fi HIV, SIDA. Apoi este mediul de proveniență și în ce măsură are acces la servicii de sănătate. Dacă are simptome, începe să tușească, face febră, dar nu are acces la testare, eventual la medicul de familie, sau la un centru de evaluare, deci s-ar putea să treacă mult timp până la momentul diagnosticului și asta să predispună la agravarea bolii.
E aproape o furtună perfectă asta, care e compusă din persoane de peste 65 de ani, predominant din mediul rural, care au diverse alte boli pe care le controlează mai mult sau mai puțin bine și se află în zone în care acoperirea cu servicii de sănătate, medic de familie, un spital aproape, este deficitară. În plus, nu poartă mască.
În plus, o altă caracteristică a românului vulnerabil este componenta de conspiraționist, aici vorbim de persoane care se opun vaccinului, portului măștii, sau restricțiilor”, explică Marius Geantă.
Medicul adaugă că pentru a fi protejați în fața tulpinii Omicron, oamenii trebuie să fie vaccinați inclusiv cu doza booster, sau să fi trecut prin boală și să aibă în același timp cel puțin o doză administrată.