DNA a trimis în judecată dosarul în care este acuzat senatorul ALDE Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, se arată într-un comunicat al instituției anticorupție.
Procurorii DNA precizează că au solicitat încuviințarea pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Viorel Ilie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, însă Senatul a respins urmărirea penală.
Chiar dacă ministrul a scăpat de urmărirea penală, sunt trimiși în judecată directoarea de cabinet a acestuia și un angajat al Ministerului pentru Relația cu Parlamentul.
În luna octombrie, Parlamentul a votat pentru respingerea solicitării DNA de începere a urmăririi penale în cazul ministrului Viorel Ilie, în dosarul privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcționari publici.
Coaliția PSD-ALDE a decis la acel moment să mențină sprijinul pentru ministrul cu probleme în justiție și Viorel Ilie a rămas în Guvern.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat atunci că partidul nu poate fi de acord cu o eventuală demisie a lui Viorel Ilie din Guvern, întrucât acesta a primit deja sprijinul politic al ALDE, iar Senatul a respins cererea DNA care viza urmărirea sa penală.
Comunicatul DNA:
"În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 854/VIII/3 din 25 august 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
POP FELICIA ELENA, directoare de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul (M.R.P.), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
ZAHARIA MIHAI CORNEL, angajat în cadrul M.R.P., membru al comisiei de concurs, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (M.R.P.) a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat date și probe că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant.
Proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017.
În acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, inculpata Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul, la cererea demnitarului, a solicitat membrilor comisiei de concurs inculpații Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel, subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017. La data de 28 iulie 2017, inculpații Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispoziția directoarei de cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă. În aceeași zi, directoarea de cabinet, inculpata Pop Felicia-Elena a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit că, potrivit înțelegerii, ei au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidații favorizați.
Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
În aceeași cauză, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, s-a dispus sesizarea instanței de judecată – Tribunalul București - cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei ALEXANDRESCU MARIA, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs, acord ce a fost încheiat la inițiativa acesteia.
În prezența avocatului, inculpata Alexandrescu Maria a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- pedeapsa închisorii de 1 an și 9 luni, cu amânarea aplicării pedepsei în condițiile art. 83 din C. pen., cu stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani.
Față de numitul ILIE VIOREL, senator în Parlamentul României și ministru pentru Relația cu Parlamentul, procurorii au solicitat încuviințare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Prin hotărârea nr. 106/2017, adoptată la data de 03.10.2017, Senatul a hotărât să nu ceară urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie".