"Activitățile de identificare a persoanelor decedate și transportate la Institutul Național de Medicină Legală ,,Mina Minovici’’ au fost finalizate, toate cele 26 de persoane fiind identificate; au fost efectuate, de asemenea, autopsiile medico-legale dispuse de procuror. Cu privire la persoanele internate în cele 12 unități sanitare, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activitățile specifice pentru stabilirea identității unui număr de 29 persoane", anunță un comunicat al Parchetului.
"S-a continuat cercetarea la faţa locului de către o echipă constituită din procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, experţi criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică – I.G.P.R., precum şi ai Serviciului Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. La această activitate au participat, totodată, și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratul Teritorial de Muncă București, ENEL România și specialiști pirotehniști, cu precizarea că această activitate va continua și în zilele următoare.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate noi mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015. De asemenea, în baza delegării, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ridică de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei. La sediul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei și ai Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. continuă audierile de martori", au mai precizat procurorii.
Primăria sector 4: Au fost puse la dispoziție documentele
"În cursul acestei zile, NU au fost efectuate percheziţii la sediul Primăriei Sectorului 4. Pentru o cât mai corectă şi promptă informare a telespectatorilor dumneavoastră, precizăm că ne-au fost solicitate şi deja puse la dispoziţia anchetatorilor copii conform cu originalul pentru toate documentele care au stat la baza emiterii autorizaţiei de funcţionare nr.369/14.01.2015 şi a acordului de funcţionare nr. 3909/14.01.2015 privind S.C. CLUB S.R.L., cât şi istoricul de rol fiscal pentru imobilul situat în Bucureşti, strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4. Documentele au fost deja înaintate în fotocopie certificată conform cu originalul", a precizat un comunicat al Primăriei.