Dacia Jogger, lansat ca un înlocuitor unic pentru MCV și Lodgy, dar cu un design inspirat de SUV-uri, face obiectul unei rechemări la nivel european. Aceasta a fost inițiată de companie din cauza unui șurub care nu a fost strâns corespunzător în uzină. Defecțiunea, descoperită de inginerii Dacia, a condus la demararea unei campanii care afectează vehicule produse timp de șapte luni și jumătate.
Mai exact, sunt vizate mașinile fabricate între 28 martie și 10 octombrie 2024, o perioadă care coincide cu introducerea în producție a modelului la uzina din Maroc. Conform autorităților franceze, 5.659 de unități sunt afectate, indiferent de tipul de motorizare: GPL, hibrid sau benzină.
Campania de rechemare, considerată una de siguranță, vizează un posibil risc major: „Datorită cuplului de strângere insuficient la suporturile butucului spate, durata de viață a ansamblului înșurubat este redusă, ceea ce poate duce la pierderea unei roți din spate. Acest lucru poate conduce la pierderea controlului vehiculului și la un risc crescut de accident și răniri”.
Reprezentanții Dacia au confirmat pentru Profit.ro că în România sunt afectate doar 15 unități Jogger, dar nu au putut preciza dacă acestea au fost produse la Mioveni sau Tanger.
Uzina din Maroc a preluat producția lui Jogger începând cu 2024, tranziția realizându-se treptat. Proprietarii vehiculelor vizate vor fi contactați de Dacia pentru a se prezenta într-un service autorizat, unde se va verifica și, dacă este necesar, remedia problema prin strângerea șurubului la cuplul stabilit.