Cel mai probabil, cauza acestei decizii o reprezintă audienţele sub aşteptări.
"La sfârşitul lunii august stăteam în biroul meu destul de optimist gândindu-mă că totul va fi bine acum că urma să difuzăm „Supravieţuitorul“. După ce rezultate au început să apară a trebuit să muncim puţin mai mult. Dacă analizăm structura show-ului, şi ce l-a făcut să fie de succes la nivel internaţional, avea tot ce trebuia astfel încât să ne putem speranţele într-o reuşită. Credeam că va fi următorul format care să domine piaţa pentru următorii cinci sau zece ani.
Părea un show care îţi aduce aventură, din locuri exotice, oferă poveşti interesante din partea concurenţilor, iar românii au demonstrat în multe rânduri că vor să îşi cunoască eroii. Românilor le mai place emoţia. Toate acestea duse pe o insulă exotică, minus elementele care făceau viaţa mai uşoară, dădeau un show excelent. Avea temperatura optimă prin care toate emoţiile trebuiau să iasă la suprafaţă, avea poveşti de care te puteai prinde, avea o istorie a recordurilor de succes şi nu mai fusese pe piaţa din România.
200 de oameni au lucrat timp de trei luni în Filipine pentru a produce show-ul, un alt pariu din punct de vedere al resurselor. Dar, uneori, toate eforturile prin care ai făcut ceva corect nu conduc către rezultatul dorit. Aşa s-a întâmplat, ne-am învăţat lecţia şi pe viitor vom face lucrurile diferit.
Cel mai probabil, în 2017 nu vom mai vedea Supravieţuitorul", a declarat Aleksandras Cesnavicius, director general Pro TV, pentru sursa amintită.