De asemenea, potrivit monitorizării din luna mai, ferestrele publicitare difuzate în ecran partajat de către Pro TV au depăşit (ca suprafaţă) ferestrele editoriale.
Conform tabelelor prezentate în şedinţa CNA, în cele cinci luni monitorizate, Antena 1 a adunat mai multe depăşiri care au însumat 7 minute şi 5 secunde; Antena 3 – 6 minute şi 36 de secunde, iar Pro TV – 5 minute şi 7 secunde.
Consiliul a decis să sancţioneze televiziunile care au depăşit spaţiul legal de publicitate cu mai mult de 5 minute (cumulat, în cele cinci luni monitorizate).
"Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date", potrivit articolului 35(1) din Legea Audiovizualului.
În cazul Pro TV, CNA a ţinut cont şi de nerespectarea articolului 107(1-a) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual – "Publicitatea pe ecran partajat se difuzează cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: a) să fie clar separată de conţinutul editorial printr-o divizare a suprafeţei ecranului, obţinută prin afişarea spoturilor publicitare într-o fereastră publicitară distinctă de fereastra editorială; pentru a nu altera programul principal nu trebuie modificat raportul de aspect al imaginii acestuia, iar suprafaţa ferestrei publicitare nu trebuie să depăşească suprafaţa ferestrei editoriale".
În perioada aprilie - august 2016 au fost monitorizate duratele inserţiilor de publicitate în intervalul orar 18:00-23:00, pentru televiziunile Antena 1, Antena 3, B1 TV, Kanal D, Naţional TV, Prima TV, Pro TV, Realitatea TV, TVR 1 şi România TV.
Sursa: mediafax.ro