Pro România a cumpărat, cu bani publici, cea mai scumpă mașină înregistrată, oficial, de un partid politic. Este vorba de o Tesla X, în valoare de 133 de mii de euro. Investiția a fost plătită din bani publici. Achiziția a respectat, din cate se pare, legea, fiind declarată la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Astfel, în anuarie anul acesta, Pro România a achiziționat un automobil marca Tesla în valoare de 636.196 de lei (peste 133.000 de euro). Cu un an în urmă, respectiv în aprilie 2020, același partid a plătit 50.000 de euro pentru un Mercedes Sprinter. La acest preț s-au adăugat modificările în valoare de de 100.000 de euro. Totodată, pe parcursul anului trecut, Pro România a "investit" și într-un Skoda Kodiaq.
Valoarea celor trei mașini ar fi cuprinsă undeva între 300.000 și 350.000 de euro.
Constantin Iacov, fostul șef al campaniei partidului de la alegerile parlamentare, susține că Victor Ponta a decis ce mașini vor fi cumpărate, toate documentele fiind semnate de Mircea Dobre, trezorerierul Pro România.
Într-o relică acordată Realitatea PLUS, Victor Ponta a afirmat că nu s-a ocupat el, personal, de aceste achiziții. Liderul Pro România spune că a fost informat că s-au respectat toate prevederile impuse de AEP și că atât de achiziția unui microbuz, cât și autovehiculul Tesla s-a ocupat trezorierul partidului.