Principalul suspect în cazul atacului în stil mafiot din Călărași a fost reținut de polițiști. Bărbatul de 33 ani nu a acționat singur ci ajutat de un alt bărbat de 41 de ani și o tânără de 20 de ani care ar fi reușit să fugă din țară. Toți 3 fac parte din lumea interlopă și ar fi pus cap la cap planul pentru a-i ataca pe cei doi iubiți cu acid de baterie.
"In urma primelor cercetari, s-a constatta ca doua victime un barbat si o femeie au fost atacati cu o substanta coroziva", declara Bianca Ghiveci, purtator de cuvant IPJ Calarasi.
Victimele ar fi fost urmărite până au ajuns cu mașina în fața casei. La volan era tânăra, iar în dreapta iubitul ei. Atunci, atacatorii au deschis portiera și i-au stropit cu acid. Dintre ei, bărbatul a suferit răni pe 40% din corp și și-a pierdut vederea. Femeia se recuperează cu greu și ea. Norocul lor a fost un trecător care i-a dus la spital. Atacatorii însă s-au făcut nevăzuți. Principalul suspect purta mănuși și cagulă în momentul atacului.
Anchetatorii spun că la mijloc ar fi vorba despre o reglare de conturi în lumea interlopă. Victimele, dar și atacatorul ar fi proxeneți și ar avea de împărțit niște bani sau chiar teritorii, iar afacerile lor s-ar desfășura în diferite țări din Europa.