Directorul executiv al asociației, Demeter Janos, a declarat pentru AGERPRES că ideea acestor parcuri stelare a pornit din Statele Unite ale Americii (SUA), unde, din cauza poluării luminoase, cerul înstelat aproape a dispărut din viața locuitorilor marilor orașe.
'În SUA, oamenii și-au dat seama că odată cu dezvoltarea orașelor, aspectul cerului înstelat dispare din viața cotidiană a omului din cauza poluării cu lumină a cerului (...) Noi nu avem zgârie-nori, deci nu suntem în aceeași situație, dar cert e că, dacă nu suntem atenți, și la noi poluarea cu lumină poate deveni un pericol real (...) Dacă vă urcați pe Pivnița Uriașului (un deal în apropierea comunei Moacșa cu o largă perspectivă asupra depresiunii—nr.) și vă uitați spre Brașov, la prima vedere e frumos, se văd localitățile din jur, se vede orașul, dar dacă vreți să vedeți cerul înstelat noaptea nu prea aveți ce vedea în direcția respectivă, pentru că poluarea cu lumină deranjează foarte mult (...) S-a ajuns la concluzia că a avea un cer întunecat și plin de stele este o valoare inestimabilă a unei comunități, a unui județ sau a unei țări, care trebuie protejat (...) Deocamdată, în județul Covasna ne bucurăm de multe locuri cu cer înstelat și ne-am gândit să creăm un parc stelar internațional', a declarat Demeter Janos.
El a menționat că membrii asociației, cu sprijinul unor astronomi din Ungaria, au început să facă măsurători pentru găsirea celor mai adecvate locuri în care ar putea fi amplasat acest parc. In opinia lor, zona ideală ar fi situl natural aflat în Munții Bodoc-Baraolt, care însumează circa 56.000 de hectare.
'Deocamdată suntem în stadiul de a identifica acele puncte care ar putea să fie interesante, trebuie să facem măsurători, fotografii speciale pentru ca să ne dăm seama de unde vine poluarea cu lumină și să găsim locurile cele mai adecvate (...) Va fi un punct central în acest parc, dar și mai multe locuri unde se pot organiza excursii de noapte cu turiștii, 'înarmați' cu telescoape și diverse obiective optice pentru a putea observa cerul înstelat, unde se pot ține prezentări de către specialiști. Sunt o droaie de evenimente astronomice care trec peste noi fără să știm sau fără să avem timp să se observăm', a mai spus directorul Vadon.
Potrivit acestuia, documentația va fi întocmită până la primăvară și va fi înaintată International Dark-Sky Association (IDA) pentru a primi statutul de 'parc internațional al cerului înstelat', iar proiectul va putea fi demarat în a doua parte a anului viitor.
Demeter Janos a mai spus că în Ungaria există două astfel de parcuri stelare, iar ideea a fost preluată de la astronomii maghiari.