Protestatarii din Sibiu, care au ieșit zi de zi în stradă ca să ceară stoparea atacului la justiție și demisia guvernului PSD-ALDE, demarează duminică "operațiunea valiza"
"În primele zile de protest din decembrie, am organizat un protest cu valize. Nu ne închipuiam că vom fi atât de vizionari.
Vă invităm așadar ca la protestul de duminică să aduceți cu dumneavoastră o valiză. Nu neapărat din lanurile de porumb din Teleorman - faptele de corupție ale PSD sunt presărate pe tot cuprinsul țării.
Valiza cu mizerii - e cel mai bun rezumat al guvernării PSD.
Duminică, așadar, demarăm Operațiunea Valiza", spune pe Facebook cei de la grupul Vă vedem din Siibu.
RISE Project anunţă pe Facebook o serie de dezvăluiri şi face o trecere în revistă a informaţiilor în posesia cărora a intrat.
Valiza conţine: un hard negru în care a fost salvat tot conţinutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum, mii de facturi, contracte, bilanţuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuşi, rapoarte de audit, tabele contabile.