Un prim caz de COVID-19 a fost depistat sâmbătă în Insulele Cook, un arhipelag din Oceanul Pacific cu 17.000 de locuitori ferit până în prezent de pandemie, a anunţat premierul Mark Brown, notează AFP.
Un băiat de 10 ani a fost testat pozitiv la noul coronavirus în timp ce se afla în carantină cu familia sa după revenirea din străinătate.
Insulele Cook s-au izolat complet de restul lumii la începutul pandemiei. Cetăţenii blocaţi în străinătate pot, totuşi, reveni în ţară la bordul câtorva zboruri speciale rare din Noua Zeelandă, sub rezerva a zece zile de carantină la sosire şi a testelor multiple.
Arhipelagul este una dintre ţările lumii unde rata de vaccinare împotriva COVID-19 este cea mai mare: 96% din populaţia de peste 12 ani a primit ambele doze.
Insulele Cook au anunțat că își vor redeschide frontierele cu Noua Zeelandă, fără carantină, cu începere de la 14 ianuarie.
Primul caz de COVID-19 din Insulele Cook, după doi ani de pandemie, depistat la un băiat de 10 ani
