Primul avion care a transportat din Turcia opt români și doi polonezi a ajuns în țară, a anunțat, marți dimineața, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Cetățenii români au fost preluați de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Nu este vorba despre cei 9 studenți români Erasmus și profesorul lor coordonator care au cerut repatrierea luni, fiind în zona afectată de cutremure, în localitatea Kahraman Maraş, din sudul Turciei.
„A sosit primul avion cu opt cetățeni români, nu sunt cei nouă elevi și profesorul lor, ei erau încă pe drum și urmau să ajungă la aeroport, îi așteaptă o aeronavă, dar au ajuns la acest moment opt cetățeni români din diferite locații, Satu Mare, Iași, Dolj, și doi cetățeni polonezi.
Ei acum au fost preluați de microbuzele de la ISU, o parte așteaptă familiile care vor ajunge în două ore și vor fi duși la terminalul de la Otopeni, unde vor aștepta familiile și vor pleca cu ei, și o parte, cetățenii polonezi, vor fi duși la un hotel unde vor rămeâne și ulterior vor lua un avion către Polonia”, a adăugat Arafat.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat luni seara, înainte de miezul nopții că opt cetățeni români au fost îmbarcați cu succes de pe Aeroportul din Adana, Turcia, prin intermediul unui zbor umanitar MApN organizat ca parte a misiunii de sprijin a Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, doi cetățeni polonezi au fost îmbarcati la bordul aceleiași aeronave.
„Cei opt cetățeni români - cinci studenți și trei cadre didactice - se aflau în Adana și au solicitat să fie repatriati. Ambasadei României la Ankara a întreprins toate demersurile necesare pentru preluarea la bordul aeronavei și transportul în siguranță în România”, a transmis MAE.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, prima dintre cele trei aeronave ajunse la Adana, în Turcia, un C27-J Spartan, a decolat, în jurul orei 23 (ora României) către Otopeni, având la bord cei opt pasageri români și doi polonezi.
„Celelalte două aeronave (C-130 Hercules și al doilea C27-J Spartan) sunt încă pe aeroportul din Adana și, în funcție situația concretă, vor fi în măsură să aducă în țară și alți cetățeni care solicită evacuarea din zona afectată de seismul devastator care a lovit Turcia”, a transmis Ministerul Apărării.
MAE a anunțat că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Ankara au fost primite în total 11 solicitări de informații și asistență consulară.
MAE reia recomandarea adresată cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și de a respecta instrucțiunile autorităților turce.
MAE reamintește faptul că cetățenii români pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.