Probleme de memorie pot să apară la orice vârstă. Iată câteva metode și exerciții care te vor ajuta în a-ți antrena creierul și pentru a-ți putea aminti mai ușor, în cazul în care te confrunți cu astfel de probleme. De asemenea, când ar trebui să te îngrijoreze aceste pierderi de memorie.
Probleme de memorie
Iată câteva exerciții de memorie, recomandate pentru a-ți îmbunătății capacitățile creierului.
Se recomandă ca atunci când șofezi ideal ar fi să recurgi la rute alternative, mai puțin cunoscute, pentru că în felul acesta creierul tău va fi stimulat și antrenat.
O altă recomandare este ca atunci când mergi la cumpărături să repeți cu voce tare numărul articolelor pe care intenționezi să le cumperi. În felul acesta îți vei aminti mai ușor care sunt acestea. Important este să-ți fixezi și numărul articolelor, pentru a nu omite niciunul dintre lucrurile de pe listă.
Cele mai nocive alimente pentru sănătate. Toată lumea le consumă. De ce trebuie să renunți definitiv la ele
Jocurile de memorie sunt, de asemenea, recomandate, pentru a-ți menține creierul activ. Astfel că, poți alege să completezi rebusuri, să faci cuvinte încrucișate, să joci șah, scrabble sau chiar să rezolvi puzzle, susține sursa precizată.
Cea de a treia recomandare este să înveți o limbă străină, chiar și învățarea unor cuvinte într-o limbă străină, poate fi un stimulent excelent pentru creier. Sursa recomandă ca să memorezi măcar cinci cuvinte, zilnic, acesta fiind un exercițiu foarte bun pentru creier.
Poți, de asemenea, să înveți să cânți la un instrument muzical, chiar dacă nu vei ajunge să faci vreodată performanță din asta.
Desenează din memorie, este o altă recomandare a sursei.
Alte metode
Poți încerca să faci unele lucruri cu ochii închiși, precum să speli vase, să împerechezi șoșete sau să faci duș.
"Această activitate forțează creierul să folosească alte căi neuronale pentru a realiza sarcina", conform sursei.
Tot un exercițiu bun este să încerci să stai într-un picior cu ochii închiși. Pe lângă exercițiul de echilibristică acesta este totodată unul foarte bun de concentrare, susțin alte surse.
Un alt exercițiu bun pentru creier este și atunci când îți folosești cealaltă mână, adică mâna non-dominantă.
De asemenea, să memorezi numerele de telefon sau să faci calcule în minte, măcar, atunci când ești la cumpărături.
O altă recomandare este să folosești bețișoarele atunci când mănânci. Acest lucru îți va forța creierul să fie atent la fiecare gest.
Dar și să recurgi la lucrul manual, care nu este doar un exercițiu de îndemânare, ci și de concentrare și antrenare a creierului. Activitățile noi, complexe și provocatoare mențin creierul în formă, conform aceleași surse.
Problemele de memorie care nu reprezintă motive de îngrijorare
Problemele tranzitorii sunt atunci când uităm anumite informații la scurt timp după ce ni le-am însușit, mai ales dacă acestea nu sunt folosite frecvent. Creierul șterge anumite informații, pentru a face loc altora mai noi și mai utile.
Probleme de memorie cauzate de lipsa de atenție pot să apară atunci când uiți unde ai pus anumite obiecte, din motiv că nu te-ai concentrat asupra acelui lucru sau te gândeai la altceva sau la nimic în timp ce umblai cu obiectul respectiv. Astfel, creierul nu a avut ce informație să codeze, conform sursei.
Tot din lipsă de atenție se întâmplă și atunci când uiți să iei un medicament la ora la care trebuia.
Alimente care ajută la scăderea colesterolului. Trebuie să le introduci în alimentația ta
Un alt motiv pentru care ne confruntăm cu probleme de memorie este cauzat de un blocaj. Adică atunci când ai un lapsus, adică impresia că știi răspunsul, pe care l-ai "pe vârful limbii", după cum este vorba, însă nu-l poți exprima. Acesta este un exemplu de pierdere temporară de memorie.
Alte motive care pot indica probleme de memorie
Atribuirea eronată este atunci când faci greșeli privind ora sau locul sau persoana implicată, având impresia greșită că este vorba despre cu totul altceva sau altcineva.
Deformarea amintirilor este o altă problemă de memorie. Aceasta se manifestă prin faptul că și cea mai clară amintire nu redă fidel realitatea. Astfel încât, prin memoria ta percepțiile trec prin filtrul personal, experiențe, credințe, cunoștințe anterioare sau chiar starea de spirit din momentul respectiv, conform sursei precizate.
"Particularitățile tale îți afectează percepțiile și experiențele atunci când sunt codificate în memorie, iar când recuperezi o amintire starea ta de spirit și percepția din prezent, din acel moment, pot influența ce informații îți amintești de fapt", susține aceeasi sursa.
Memoria evenimentelor traumatice este o altă problemă cu care unii se confruntă. Acestea rămân în memorie, în timp ce alte evenimente ne-am dori să nu le uităm.
Persistența amintirilor neplăcute este caracteristică persoanelor care suferă de depresie, conform sursei.
Când ar trebui să ne îngrijoreze pierderile de memorie
Este firesc să uităm unele lucruri, însă atunci când aceste pierderi de memorie sunt însoțite și de pierderea altor abilități cognitive precum gândirea, atenția, orientarea, capacitatea de învățare, cea de a purta o conversație și cea de a efectua operații matematice simple.
Pierderile temporare de memorie pot fi un indiciu al faptului că ai un nivel de stres ridicat. În condiții de stres nivelul de cortizol crește, iar pe termen lung, o creștere anormală a acestui hormon duce la distrugerea treptată a sinapselor cortexului prefrontal ceea ce afectează memoria.
Cum să scapi de călcâiele crăpate. Ingredientele care te scapă de această neplăcere
Probleme de memorie pot să apară și ca urmare a oboselii, a depresiei sau pot fi efectul secundar al unor probleme de sănătate sau al unor tratamente.
Sursa mai spune că atunci când pierderile de memorie nu sunt extreme și persistente înseamnă că nu este vorba despre Alzheimer sau altă boală care afectează memoria. Îngrijorător este atunci când persoana uită evenimente recente, când uită numele persoanelor cu care vorbește frecvent și când nu mai știe unde locuiește și uită trasee pe care le frecventează în mod obișnuit.
Printre semnele care anunță apariția de Alzheimer se numără apariția confuziei, adresarea de întrebări în mod repetitiv sau dificultăți în exprimare, deși tabloul simptomatologiei este mult mai amplu, susține sursa.
sursa: Youtube Pacientul 2.0