Edilul constănțean, care se afla în avion împreună cu familia, a povestit că, la un moment dat, s-a auzit un zgomot neobișnuit, iar apoi fisura a fost observată de unul dintre pasageri, o femeie, aflată chiar în apropierea sa. Ea a anunțat imediat echipajul.
”În timp ce ne îndreptam spre Barcelona, la un moment dat, s-a auzit un zgomot similar cu cel pe care îl face un laptop sau o cutie de răcoritoare atunci când o scapi pe jos. Evident că a fost neobișnuit cu atât mai mult cu cât în avion există un zgomot de fond. Am fost aproape de locul în care doamna a remarcat imediat că a apărut o fisură. A anunțat de îndată personalul însoțitor, iar reacția a fost admirabilă, exemplară. Au comunicat foarte bine, personalul de bord cu comanda aeronavei, comandantul a luat apoi decizia de a întoarce nava către aeroport, iar comunicarea întregului personal a fost excepțională”, a spus Făgădău.
O cursă Tarom București – Barcelona, care a decolat joi de pe Aeroportul Henri Coandă la ora 08.49, s-a întors din drum după aproximativ o oră de zbor, din cauza unei fisuri apărute la unul dintre geamurile cabinei de pasageri.