Primăria Capitalei. Consiliul General al Capitalei se va întruni în şedinţă joi, de la ora 15,30, pe ordinea de zi figurând proiecte care vizează: anveloparea termică a 132 de blocuri, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru restaurarea şi punerea în valoare a Palatului Voievodal Curtea Veche şi conferirea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei academicianului Eugen Simion.
Astfel, consilierii generali urmează să dezbată preluarea documentaţiei tehnico-economice pentru 101 blocuri din sectorul 3, 16 blocuri din sectorul 4 şi 15 blocuri din sectorul 6, în vederea înscrierii în Programul local multianual privind creşterea performanţei energetice. Finanţarea urmează să fie asigurată din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti. Valoarea totală (exclusiv TVA) pentru cele 101 blocuri este 148,2 milioane lei; pentru cele 16 blocuri din sectorul 4 este 31,5 milioane lei, iar pentru cele 15 blocuri din sectorul 6 este de 37 milioane lei.
Pe ordinea de zi se mai află şi un proiect de hotărâre care prevede actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru restaurarea şi punerea în valoare a Palatului Voievodal Curtea Veche. Astfel, valoarea totală (exclusiv TVA) a obiectivului de investiţii va fi de 38 de milioane de lei, din care lucrările de construcţii şi montaj reprezintă 28,4 milioane lei. Durata execuţiei va fi de 32 de luni calendaristice, de la data transmiterii ordinului de începere a lucrărilor, din partea autorităţii contractante.
Titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului urmează să fie conferit filologului Eugen Simion, pentru contribuţia sa la promovarea consecventă a creaţiilor fundamentale ale literaturii române, conform altui proiect de hotărâre.
"Numele lui Eugen Simion reprezintă una dintre constantele valorice ale literaturii române postbelice cu profilul unei conştiinţe echilibrate şi de neocolit în orice valorizare a literaturii române, iar acordarea acestei distincţii din partea Municipiului Bucureşti în onoarea personalităţii lui Eugen Simion la împlinirea vârstei de 85 de ani este necesară şi pe deplin justificată", se arată în expunerea de motive semnată de primarul general, Gabriela Firea.
Vor fi supuse votului şi şapte proiecte de hotărâre care vizează trecerea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti în administrarea a unor companii municipale. De asemenea, proiectele vizează şi tarifele serviciilor publice pe care cele şapte companii municipale urmează să le presteze, în urma contractelor de delegare.
Mai exact, proiectele vizează trecerea a:
- 234 de parcaje în administrarea Companiei Municipale Parking SA;
- aproximativ 780 de străzi, poduri, pasaje sau alei în administrarea Companiei Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje SA;
- 324 de intersecţii semaforizate şi ansambluri rutiere în administrarea Companiei Municipale Managementul Traficului SA;
- 43 de parcuri, spaţii verzi, aliniamente şi peluze în administrarea Companiei Municipale Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde SA;
- 11 parcuri şi grădini, opt fântâni arteziene, 29 de ceasuri şi trei sere în administrarea Companiei Municipale Parcuri şi Grădini SA;
- 12 lacuri, 11 ştranduri, 12 debarcadere şi şase complexe de sănătate sau băi publice în administrarea Companiei Municipale Agrement SA;
- 16 cimitire şi 16 crematorii în administrarea Companiei Municipale Cimitire Bucureşti SA.