O fotografie în care Alain Delon poate fi văzut râzând a fost publicată de fiul său, Alain-Fabien Delon, pentru a-i linişti pe fanii celebrului actor francez care a suferit recent un accident cardio-vascular, relatează luni AFP.
''Vă mulţumesc pentru numeroasele mesaje care mi-au ajuns drept la inimă. După cum vedeţi, el este din ce în ce mai bine şi vă sărută", a scris duminică seară Alain-Fabien Delon pe contul său de Instagram, alături de o fotografie cu tatăl său care zâmbeşte larg şi este îmbrăcat într-un tricou polo roşu.
Actorul, în vârstă de 83 de ani, a suferit un accident cardio-vascular şi a avut o "uşoară" hemoragie cerebrală în urmă cu câteva săptămâni, iar în prezent se odihneşte într-o clinică din Elveţia, a anunţat joi fiul său cel mare, Anthony Delon.
Vineri, fiica sa Anouchka a declarat că tatăl său ''se gândeşte deja la următoarele proiecte''.
Actor cu o filmografie excepţională şi o viaţă privată agitată, Alain Delon a devenit o figură legendară a cinematografiei franceze. El a primit un Palme d'Or pentru întreaga carieră la Cannes în urmă cu câteva săptămâni, distincţie care i-a fost înmânată de Anouchka.