Gina Haspel a primit, joi, vot favorabil din partea Senatului american pentru a ocupa funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), devenind prima femeie din istorie care va ocupa această funcţie, relatează site-ul postului CNN.
Gina Haspel a primit vot favorabil din partea a 54 de senatori, în timp ce 45 s-au opus numirii ei în funcţia de director al CIA.
Gina Haspel, în trecut director-adjunct al CIA, a primit numeroase critici în cadrul audierilor din Cogresul SUA deoarece ar fi condus scurt timp, în 2002, un centru special al CIA din Thailanda, unde ar fi fost supuşi unor tehnici dure de interogare asimilate torturii teroriştii Abu Zubayadah şi Abd al Rahim al-Nashiri.
De asemenea, Gina Haspel a fost suspectată că a ordonat distrugerea înregistrărilor video ale audierilor în care era folosită tehnica simulării înecului, situaţie care a blocat ancheta Departamentului american al Justiţiei, potrivit Mediafax.