Românii vor putea urmări în direct confuntarea de la ora 4:00 (ora României). Dezbaterea, organizată la Philadelphia, ar putea fi şi singura până la scrutinul programat pe 5 noiembrie.
Dezbaterea va fi mediată de doi jurnalişti ai postului ABC, va dura 90 de minute şi nu va avea public. Kamala Harris şi Donald Trump au acceptat regulile stricte ale dezbaterii, care au fost concepute pentru a împiedica întreruperile nedorite ori interpelările directe.
Astfel, microfoanele vor fi închise pe rând, pentru ca cei doi să nu poată vorbi unul peste celălalt - lucru pe care Donald Trump l-a mai făcut faţă în faţă cu Joe Biden.
Conform analiştilor, Trump va insista pe ceea ce consideră a fi eşecuri în mai multe domenii ale administraţiei democrate, mai ales legate de migraţie şi inflaţie, anunță Radio România Actualități.
În schimb, Kamala Harris ar urma să abordeze tema sensibilă a avortului, acum interzis în numeroase state americane, dar şi să sublinieze diferenţa de vârstă de 18 ani dintre ei, tema vârstei înaintate fiind folosită de republicani atunci când candida Biden.
Ultimele sondaje de opinie îi plasează pe cei doi aproape la egalitate, oricum în marja de eroare.