Pe un orizont de timp de șase luni, cotația medie anticipată a euro este de 4,93 lei, iar pe un an anticiparea este de 4,98 lei, potrvit unui comunicat CFA România. Pe ansamblu, peste 85% dintre cei chestionați au opinat că moneda națională se va devaloriza în următoarele 12 luni.
Pe de altă parte, estimarea privind evoluția inflației este că aceasta va crește, valorarea medie fiind 2,64%.
Mai mult de jumătate dintre analiști au estimat că impactul economic al criziei COVID se va resimți puternic până în ultimul trimestru al anului.
În privința principalilor indicatori macroeconomici, valoarea medie a estimării privind deficitul bugetar este de 6,9% din PIB, iar creșterea medie a Produsului Intern Brut este de 3,3%.