După ce a retrimis legea în parlament, iar legislativul şi-a menţinut votul în şedinţa de joi, Dodon a declarat vineri că este vorba de o "noua provocare a majorităţii parlamentare" şi ar fi un pas legat de alegerile parlamentare apropiate.
"Nu voi semna această lege în niciun caz. Pentru mine, ca şi pentru milioane de conaţionali ai căror taţi, bunici şi străbunici au trecut prin război, 9 mai va rămâne pentru totdeauna Ziua Victoriei. E o sărbătoare sfântă", şi-a argumentat Dodon refuzul de a promulga legea.
El şi-a exprimat convingerea că, la 9 mai 2019, în Republica Moldova va fi un "alt parlament şi cu totul alt guvern" care vor anula această lege şi vor stabili că în această zi va fi marcată numai Ziua Victoriei.
Noi alegeri parlamentare urmează să aibă loc la 24 februarie anul viitor în Republica Moldova.
Constituţia îl obligă pe şeful statului să promulge o lege dacă aceasta este votată pentru a doua oară de către parlament. În ultimul an, Igor Dodon a fost suspendat din funcţie de patru ori de către Curtea Constituţională, iar şeful legislativului, Andrian Candu, a preluat interimatul funcţiei de preşedinte pentru a numi membri noi în guvernul condus de premierul Pavel Filip sau a promulga legi revotate de parlament.