”Când testele prenatale sau alte indicii medicale arată o probabilitate ridicată ca bebeluşul să se nască mort sau să aibă o boală incurabilă sau un defect care va duce la decesul copilului, în mod inevitabil şi direct, indiferent de măsurile terapeutice folosite”, a anunțat Duda în legătură cu situaţiile în care va exista opţiunea avortului şi care nu includ sindromul Down.
Săptămâna trecută, Tribunalul Constituțional din Polonia a invalidat articolul din lege care permitea femeilor să facă o întrerupere voluntară de sarcină în cazul unei malformații grave a fătului. Președinta Tribunalului, Julia Przylebska, a transmis atunci că articolul respectiv este ”incompatibil” cu Constituția țării. Astfel, potrivit noii legi, avortul va fi permis în Polonia doar în situațiile în care sarcina îi pune viața femeii în pericol, este rezultatul unui viol sau al unui incest.
După decizia Tribunalului, zeci de mii de oameni au protestat constant în mai multe orașe. Demonstraţiile s-au transformat într-o revărsare de furie împotriva partidului naţionalist Lege şi Justiţie - PiS, aflat la guvernare, și a bisericii catolice.
Un sondaj recent indică o scădere abruptă a sprijinului faţă de partidul susținut de Președinte, notează Agerpres. Asta și în contextul în care judecătorii Tribunalului Constituțional din Polonia sunt acuzați frecvent că sunt loiali partidului de la putere, care a și reformat instituția.
Activista Joanna Scheuring-Wielgus, deputată de dreapta, a acuzat însă că este vorba doar de o încercare de recâștigare a voturilor și a cerut protestatarilor ”să nu cadă în capcană.” De asemenea, un reprezentant al protestatarilor a declarat că anunțul Președintelui vine prea târziu, astfel că manifestanții au ieșit în stradă și vineri seară.
Potrivit datelor oficiale, în Polonia se fac peste 2.000 de avorturi în fiecare an. Organizaţiile feministe estimează însă că peste 200.000 sunt realizate ilegal sau în străinătate.
Citește și: ”VIDEO Proteste uriașe la Varșovia, zeci de mii de oameni în stradă pentru a condamna blocarea avorturior”