„Am avut mai multe discuții cu premierul și miniștrii despre prioritățile și investițiile care trebuie începute. Am discutat despre investiții în spitale, dotarea spitalelor, crearea de noi locuri de muncă, mai ales pentru românii afectați de pandemie, despre școlile din România, școli sigure și sănătoase. Am discutat mult și despre proiecte pentru un mediu curat.
Astăzi am avut o întâlnire mai specială, de lucru privind școli sigure și sănătoase în România. Au participat premierul și mai mulți membri ai guvernului. Discuțiile au vizat autorizațiile sanitare, de securitate la incendiu, vulnerabilitățile seismice, consolidarea fondului construit. Adevărul trist e că avem încă prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu. Peste 40% din școli sunt în zone cu risc seismic ridicat.
Eu și premierul ne dorim să găsim soluții, să facem pașii spre școlile sigure și sănătoase pe care ni le dorim. Am agreat ca prin alocările viitoare zona de infrastructură educațională să fie transformată într-o reală prioritate. În PNRR vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiții majore în școli. Este absolută nevoie de revizuirea reglementărilor privind construirea, amenajarea și modernizarea școlilor. Ne-am uitat pe lista de normative, majoritatea sunt mai vechi de 10 ani. Lucrurile sunt deseori prea birocratizate, de aceea ne-am propus să simplificăm, să debirocratizăm întregul proces”, a declarat, marți, președintele Klaus Iohannis.
Iohannis: „Cifrele din ultima săptămână privind pandemia sunt îngrijorătoare”
„Vreau să atrag atenția că cifrele din ultima săptămână privind pandemia sunt îngrijorătoare, creșterea e evidentă, presiunea pe secțiile ATI crește. Haideți să nu irosim ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare. Campania merge foarte bine. Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână și restricțiile în vigoare vor fi păstrate.
Circulația pe timp de noapte va fi restricționată mai devreme, probabil de la orele 22.00. Nu avem în vedere un lockdown de Paști
La ședință au participat prim-ministrul României, Florin Cîțu, Viceprim-ministrul Dan Barna, Viceprim-ministrul Hunor Kelemen, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Corina Atanasiu, inspector general - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Gen. mr. Dan Paul Iamandi, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol, potrivit comunicatului Administratiei Prezidențiale.