"Mi-a ridicat suspiciuni pentru că nu a vrut să spună ce vrea. Capul îl duce, specialist este, dar ascunde ceva", a declarat Klaus Iohannis despre relaţia cu Tudore Toader.
Mult mai grav este că, în actuala conjuctură, "exista un risc evident de activare a articolului 7 în cazul României, ca în cazul Poloniei, daca legile Justiţiei vor fi adoptate cu modificarile de acum."
Preşedintele a mai afirmat că se gândeşte la iniţierea unui referendum, „Mă gândesc la el şi îl păstrez. Nu e ultimul as din mânecă“. Mai mult, Klaus Iohannis vede va posibilă soluţie şi o prorogare a intrării în vigoare a noilor legi, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
"Avem de-a face cu un parlamentarism ""de avarie". (...) Nu mă aştept la o criză politică, dar sigur nu va fi linişte anul viitor pentru că taberele sunt prea îndepărtate una de alta. Sper că acţionăm ca de centenar", a afirmat preşedintele.
Încercând să explice şi graba aleşilor de a trece pachetul legilor justiţiei, preşedintele a afirmat că e posibil să fi "intrat în panică şi de aici graba, pentru că a trecut un an de la alegeri şi cei "din spate" nu au văzut nimic".