Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, prin sistem videoconferinţă, la reuniunea la nivel înalt UE - Balcanii de Vest.
În cadrul reuniunii, şefii de stat şi de guvern din UE şi din Balcanii de Vest urmează să abordeze provocările comune.
Pe 29 aprilie, în perspectiva acestei reuniuni, Comisia Europeană a anunţat acordarea unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde de euro de către UE, mobilizat în comun cu Banca Europeană de Investiţii, în beneficiul cetăţenilor din Balcanii de Vest.
Conform unui comunicat al Reprezentanţei CE în România, acest pachet financiar vine în întâmpinarea nevoilor imediate legate de sănătate şi de ajutoare umanitare cauzate de pandemia de COVID-19, fiind destinat să contribuie şi la redresarea economică şi socială.