"Dacă am face ceea ce cere președintele ucrainean, am fi în al treilea război mondial", a spus Orban la postul public de radio, potrivit agenției MTI.
Orban a vorbit despre summitul NATO de la Vilnius, unde s-a discutat despre perspectiva integrării Ucrainei în alianță, o idee respinsă deocamdată.
"Occidentalii vor război. Există o majoritate zdrobitoare a celor care sprijină războiul", a adăugat Orban din orașul Sopron, unde a participat la o ședință a guvernului.
Orban a susținut că "sunt de înțeles cerințele ucrainene (privind integrarea țării lor în NATO), dar, dacă le-am îndeplini, ne-am afla în cel de-al treilea război mondial".
Premierul ungar a reproșat liderilor ucraineni că au un mod de comunicare "agresiv și plin de pretenții" și că nu contribuie la pace prin acceptarea armelor occidentale.
Orban a afirmat că Ucraina "și-a pierdut suveranitatea", deoarece nu are resurse financiare și se luptă cu arme străine.
Orban, care este văzut ca un aliat al Moscovei în UE, nu a făcut nicio referire la invazia Rusiei în Ucraina și nici la sancțiunile impuse de UE împotriva Kremlinului. Deși a criticat aceste sancțiuni, el le-a votat pe toate în cadrul UE, notează EFE.
Orban nu a anunțat nici când va fi supusă la vot în Parlamentul ungar aderarea Suediei la NATO, pe care Ungaria o blochează alături de Turcia.
În altă ordine de idei, Orban a declarat că guvernul său caută modalități legale și politice pentru a împiedica Bruxellesul să impună cote obligatorii de migranți țărilor membre ale UE.