Președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas, a fost primit marți de premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că România este pregătită să continue eforturile dedicate facilitării relansării dialogului direct israeliano-palestinian, susținând orice acţiune care ar putea conduce la soluţionarea comprehensivă şi de durată a conflictului israelianopalestinian, în acord cu soluţia celor două state şi cu respectarea legislaţiei internaționale. Prim-ministrul României a dat asigurări că România va continua să fie un partener şi un prieten apropiat al Palestinei, în concordanţă cu poziţia sa tradiţională echilibrată şi cu credibilitatea pe care o are faţă de ambele părţi.
Președintele Mahmoud Abbas a evocat bunele relații tradiționale între cele două state și faptul că are deplină încredere în capacitatea părții române pentru orice tip de mediere în avansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu. Liderul palestinian a evocat relațiile tradiționale și vizitele repetate ale sale în regiune, în calitate de Președinte sau însoțindu-l pe fostul lider, Yasser Arafat. Președintele Abbas a salutat bunele relații de încredere care există între România și Israel, care creează premisele unor bune oficii și mediere avantajoasă pentru o formulă corectă și sustenabilă a păcii în Orientul Mijlociu.
La finalul întrevederii, cei doi lideri au participat la semnarea a două acorduri bilaterale, Programul de Implementare în domeniul Educaţiei între Ministerul Învăţământului Superior din Palestina şi Ministerul Educaţiei Naţionale din România, şi Acordul între Guvernul României şi Guvernul Palestinei privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate a terorismului şi a altor infracţiuni, potrivit comunicatului de presă transmis de Guvernul României.