Premierul a precizat că participă la o întâlnire cu reprezentanții autorităților și companiilor din energie (ANRE, ministrul Energiei, Consiliul Concurenței, OPCOM, Transelectrica) pentru a înțelege ce se întâmplă cu creșterea prețurilor la energie electrică și gaze.
Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, că va accelera aprobarea legii privind consumatorul vulnerabil, astfel încât prevederile ei să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, nu din septembrie 2022, cum prevede actualul proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament.
„Consumatorul vulnerabil. I-am cerut ministrului Energiei să vină cu o soluție și vom avea o soluție de a finanța și de aproba mai repede consumatorul vulnerabil, pentru că aceste companii (din energie, n.e.) au profituri mai mari decât au avut până acum și putem acolo să transferăm. Trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, deci trebuie aprobat cât mai rapid”, a declarat premierul.
Situația pe piața românească de energie este una haotică, prețurile atingând niveluri record chiar și pentru UE. Noul ministru de Finanțe dă vina pe certificatele de CO2 și sper că lucrurile vor reveni la normal prin autoreglarea pieței.
„Să știți că prețul la energie, cel puțin în România, este foarte mult influențat de faptul că avem o componentă importantă pe cărbune. Certificatul de CO2, obligatoriu pentru cei care produc energie poluantă, a crescut foarte mult. Cred că s-a dublat dacă nu mai mult în ultimul an. Și atunci asta a influențat foarte mult prețul pe piața românească. Dar eu cred că a fost doar un puseu, cred că va reveni, pentru că în Europa prețurile nu sunt atât de mari”, a declarat Dan Vîlceanu, în prima zi de mandat la Ministerul Finanțelor Publice.
Întrebat dacă nu se poate negocia cu UE în privința certificatelor, Vîlceanu a precizat: „Nu putem negocia nimic cu UE, pentru că aceste certificate sunt tranzacționate pe bursă. Prețul se formează pe bursă, nu îl face nici Guvernul, nici nu se formează în altă parte.”