Aşa a procedat şi un inspector de la Poliţia Odobeşti care a aplicat prima amendă din istorie pentru o postare pe Facebook „pentru injurii şi expresii jignitoare la adresa Primăriei Odobeşti”, scrie ziaruldevrancea.ro.
Reprezentanţii poliţiei vrancene au precizat că „paginile de socializare reprezintă spaţiu public, iar sancţiunea are cadru legal”. C. B., tânărul amendat cu 200 lei, a criticat de mai multe ori administraţia locală din Odobeşti.
Pedepsirea lui ar putea avea şi scopul de a-l intimida, precum şi de a-i descuraja pe alţi semeni plătitori de taxe şi impozite tentaţi să-l urmeze în obiceiuri.
În altă ordine de idei sancţiunea seamănă cu cea aplicată în urmă cu caţiva ani de un poliţist din Pufeşti. Acesta l-a amendat pe un localnic pentru că circula cu bicicleta pe zăpadă, fără a avea anvelope de iarnă. Şi în acel caz exista o prevedere legală, dar aceasta pare mai degrabă desprinsă din filmele cu Stan şi Bran, scrie sursa citată.