Alphabet a testat deja acest serviciu de livrare, prin compania Wing, timp de 18 luni, în Australia. 55.000 de curse au fost efectuate astfel.
Informaţia a fost anunţată la o conferinţă care a avut loc la Helsinki, de directorul companiei Wing, James Burgess, care a precizat că vor fi livrate cu drona colete de până la 1,5 kilograme, pe distanţe de până la zece kilometri.
Wing a testat deja dronele sale Hummingbird în Tampere, la nord de Helsinki, dar acestea nu aterizau, ci doar se apropiau de sol şi livrau coletele cu ajutorul unor sfori.
În afară de serviciul de livrare cu drona, Wing vrea să pună la punct un sistem de monitorizare a traficului aerian, pentru ca dronele sale să ajungă în siguranţă la destinaţie.
Burgess a mai spus că testează acest serviciu în străinătate pentru că reglementările în domeniu din SUA "sunt mai complicate".
Decizia Alphabet de a testa serviciul în Europa vine după ce compania Amazon a hotărât să înfiinţeze centrul său de dezvoltare a sistemului de livrare cu drona în Cambridge, Marea Britanie. Şi companiile Uber şi Alibaba testează tehnologia de livrare cu drona.