Restricțiile se referă la evenimentele publice care vor avea loc în Capitală în acest weekend, mai exact ”Bucharest Pride” care va avea loc sâmbătă, pe Calea Victoriei, dar şi mitingul organizat de Asociația Noua Dreaptă.
„Oamenii trebuie să poarte masca de protecție care să acopere nasul cât și gura, pe toată durata evenimentului și totodată trebuie să se mențină distanța fizică de minimum 1 metru. Iar cei care împart materiale sau acele flyere trebuie să se asigure că poartă mănuși de protecție.
Vorbim de cei de la Bucharest Pride 2021, dar și de cei de la Noua Dreaptă. Spre deosebire de cei menționați anterior, cei de la Bucharest Pride 2021 au primit acordul Primăriei Capitalei să desfășoare această manifestație, cu un număr limitat de 500 de persoane, însă aceștia au anunțat faptul că vor merge către Prefectura Capitalei pentru a primi o derogare, respectiv aceștia și-ar dori să participe la eveniment, aproximativ 10.000 de persoane”, a spus prefectul Alin Stoica.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 312 noi cazuri de coronavirus.