Liderul FSLI a afirmat că intenția Guvernului, de extindere a învățământului obligatoriu, în România, nu este ”o inițiativă rea”, dar că nu poate fi implementată în condițiile actuale, din cauza lipsei spațiilor și a cadrelor didactice. Simion Hăncescu a precizat, totodată, că lucrările de reabilitare a spațiilor de învățământ s-au făcut haotic, dificultăți mai mari fiind mai ales în mediul rural, potrivit Agerpres.
”Problemele cu care se confruntă unitățile de învățământ la începutul acestui an școlar sunt aproximativ aceleași ca cele din anii precedenți și totul pleacă de la politica păguboasă în ceea ce privește finanțarea acestui domeniu. Dacă țările membre ale Uniunii Europene alocă, în medie, 5,2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru Educație, România s-a îndurat să dea pentru învățământ, în anul 2014, aproximativ 3,4% din PIB. Și pentru că banii sunt insuficienți, neajunsurile sunt mari. De exemplu, sunt încă multe unități de învățământ care nu au autorizație sanitară de funcționare pentru că nu au apă curentă, canalizare și toalete standardizate, existând oricând pericolul de izbucnire a unor epidemii. Totodată, există multe școli unde există deficit de personal didactic, așa cum este, de exemplu, Bucureștiul, unde aproximativ 370 de posturi sunt neocupate în acest moment și asta din cauza salariilor de mizerie”, a precizat Simion Hăncescu.
Întrebat care țară, din Uniunea Europeană, ar putea reprezenta un model educațional de urmat pentru România, Simion Hăncescu a declarat că primele măsuri, pe care sistemul românesc educațional ar trebui să le copieze, sunt finanțarea învățământului și salarizarea dascălilor.
”Eu cred că fiecare țară trebuie să aibă propriul model educațional, pentru că fiecare țară are identitatea sa, are propriile sale tradiții, are istoria sa. Dar, pentru că trăim într-o lume care pune tot mai acut problema globalizării, nu poți să faci abstracție de ceea ce se petrece în jurul tău. Cred că principalul lucru pe care trebuie să-l copieze de la alte țări cei care guvernează România este legat de finanțarea învățământului și salarizarea dascălilor. Dacă cele două cerințe sunt respectate, atunci se poate ajunge la un învățământ performant, așa cum este cel din Finlanda, de exemplu”, a mai spus președintele FSLI.
Mai multe pe Agerpres.