Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, echipaje de pompieri au intervenit în oraşul Arad în urma numeroaselor apeluri la 112 făcute de locuitori ale căror case au fost inundate de o ploaie torenţială, în timp ce vijelia a provocat şi alte pagube după ce a rupt copaci şi crengi.
Pompierii au intervenit cu pompe pentru a evacua apa din locuinţe situate în mai multe cartiere, precum Micălaca, Vlaicu, Grădişte şi Aradul Nou, iar intervenţiile s-au încheiat luni dimineaţă, scrie Ziua de Vest.
În mai multe zone ale oraşului, crengi rupte de vijelie sau chiar copaci căzuţi au avariat autoturisme şi au rupt cablurile reţelei de electricitate, generând pene de curent izolate. Avarii în reţeaua de alimentare cu energie electrică au fost înregistrate şi în localităţi de pe Valea Mureşului.
Autorităţile spun că urmează să facă un bilanţ al pagubelor provocate de furtună după ce vor primi informaţii şi de la primăriile din judeţ.