Vasile Lavric are 57 de ani şi a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu trei surori din Rădăuţi. Prima dintre ele, Iuliana, i-a fost iubită şi a dispărut în 1995, când avea 16 ani. A doua, Nicoleta Iordache, i-a devenit soţie în 1993 şi a dispărut în 2005, la 31 de ani, iar câteva luni mai târziu a dispărut şi cea de-a treia femeie, Ramona, în vârstă de 19 ani, cu care bărbatul are şi un copil.
Părinţii fetelor l-au acuzat încă de atunci de crimă, dar în lipsa probelor toate dosarele au fost închise. Recent, Parchetul instanţei supreme a dispus reînceperea anchetei.
Anchetatorii au percheziţionat luni locuinţa lui Vasile Lavric, din Rădăuţi, judeţul Suceava, în baza unor informaţii că din 1995 şi până în 2005 şi-ar fi omorât soţia şi pe cele două surori ale acesteia.
Conform anchetatorilor, prima crimă ar fi avut loc în 1995, când Vasile Lavric ar fi ucis-o pe Iuliana, una dintre cumnate, în urma unui conflict. În lipsa unor indicii că a avut loc o crimă, femeia a fost dată dispărută de către rude.
În 2005, Lavric şi-ar fi omorât soţia, Nicoleta, şi pe cea de a doua soră a acesteia, Ramona, cu care ar fi trăit în concubinaj, cele două fiind date la rândul lor dispărute.
Luni, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi poliţiştii Serviciului Omoruri au percheziţionat locuinţa lui Vasile Lavric din Rădăuţi, unde au găsit, într-un garaj, fragmente osoase. Acestea au fost trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru expertiză, iar anchetatorii au luat probe ADN de la rudele femeilor dispărute.
Vasile Lavric a fost ridicat de anchetatori şi dus, luni seară, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde, după ce a fost audiat, a fost reţinut pentru tentativă de omor.
În timpul audierilor, lui Vasile Lavric i s-a făcut rău şi a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, potrivit unor surse judiciare.
Avocatul acestuia a spus că procurorii au început urmărirea penală în cazul lui Vasile Lavric, deocamdată pentru tentativă de omor, fiind vorba de trei dispariţii.
Bărbatul, care acum are 57 şi şase copii, din mai multe relaţii, a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu toate cele trei femei date dispărute.
Vasile Lavric a fost condamnat la trei ani de închisoare, în 1976, când avea 18 ani, pentru viol.
În urmă cu câțiva ani, Lavric a povestit, în presa locală, că s-a însurat, prima oară, înainte de a intra în puşcărie, cu o femeie pe care o chema tot Nicoleta, cu care a avut două fete. Femeia a divorţat înainte ca el să fie eliberat. După aceea, s-a căsătorit cu Cristina, cu care a avut doi copii. La 21 de ani, Cristina a făcut infarct.
În 1993, Vasile s-a căsătorit cu Nicoleta Iordache, când aceasta avea 18 ani. O soră a Nicoletei, Iuliana, a dispărut, în anul 1995, la vârsta de 16 ani.
În anul 1999, Vasile Lavric ar fi avut avut o relaţie şi cu cealalată soră a Nicoletei, Ramona, atunci în vârstă de 13 ani. Un an mai târziu, Ramona a născut un copil. În 2005, Nicoleta a fost dată dispărută. După trei luni, a fost dată dispărută și Ramona.