”România îşi doreşte să intre în zona euro în a doua parte a anului 2019. Este un moment simbolic pentru că tot atunci România va avea preşedinţia UE. Dar avem câţiva paşi esenţiali pe care trebuie să-i facem pentru a atinge acest obiectiv. În primul rând, avem nevoie de un consens politic de care să ne ţinem până în 2019. În al doilea rând, de implicarea în acest proiect a reprezentanţilor lumii #economice: patronate, IMM-uri şi sindicate. Oamenii trebuie să înţeleagă ce înseamnă trecerea la euro, care sunt avantajele şi dezavantajele”, se arată pe pagina de facebook a premierului.
Iohannis și Ponta, acord pentru o strategie comună pentru aderarea la Euro
Klaus Iohannis va lansa consultări cu partidele politice pentru găsirea unei strategii comune pentru aderarea României la Zona Euro. Șeful Statului a discutat la Cotroceni pe această temă cu premierul Victor Ponta și guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a invitat joi, 28 mai a.c., la Palatul Cotroceni, pe Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta, și pe Guvernatorul Băncii Naționale a României, domnul Mugur Isărescu, pentru a discuta despre procesul aderării României la zona euro.
Având în vedere complexitatea deosebită a procesului de aderare la zona euro, domnul Președinte Klaus Iohannis a lansat consultări pe această temă, astfel încât România să fie cât mai bine pregătită iar adoptarea euro să fie în beneficiul tuturor cetățenilor.
Discuțiile purtate de Președintele României cu Prim-ministrul României și cu Guvernatorul Băncii Naționale a României au avut în vedere să identifice principalele etape și responsabilități economice și instituționale ale procesului de trecere la euro, conform angajamentelor asumate de Guvern în cadrul Programul de Convergență 2015-2018.