Substanţa periculoasă i-a distrus ficatul, iar alţi doi colegi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Martorii au povestit detalii şocante: pompierii delirau, aveau halucinaţii şi nu se mai puteau ţine pe picioare.
Pe 23 mai, într-o comună din judeţul Suceava, un apel la 112 anunţa că o gospodărie este în flăcări. 6 pompieri au intervenit cu o autospecială. În timpul incendiului, pompierii au început să cadă unul câte unul.
Trei dintre ei au avut nevoie de asistenţă medicală. Pe Răzvan Airinei, medicii de la Suceava l-au trimis la Institutul Fundeni pentru că îi ceda organismul.
"A fost internat cu insuficienţă renala şi ulterior a dezvoltat insuficienţă hepatică fulminantă", a declarat dr. Dan Teodorovici, UPU Suceava.
Colegii, rudele şi viitoarea soţie au început să facă apel în mediile de socializare pentru plasmă şi trombocite. Apel pentru un erou, despre care toţi scriu că a inhalat o substanţă toxică deosebit de periculoasă în timpul stingerii incendiului.
De pe 23 mai, nimeni de la nicio instituţie nu a suflat o vorbă. În teorie, ar fi deschise mai multe anchete, mai ales că în incendiu a murit un cetăţean italian în vârstă de 74 de ani. Nimeni nu a cerut vreo analiză toxicologică amănunţită în cazul italianului, pentru a vedea dacă substanţa toxică inhalată de pompieri provine din gospodăria cuprinsă de flăcări.
Unii localnici au relatat că cei trei pompieri aveau halucinaţii şi delirau. Unul dintre ei s-ar fi luat chiar la bătaie cu cadrele medicale la UPU Suceava.
Până la această oră, nimeni din cadrul IGSU sau ISU Suceava nu a comunicat cu ce substanţă s-au intoxicat pompierii.