În urma acestui incident, Sindicatul Europol a postat pe pagina de Facebook un mesaj plin de sarcasm, criticând atât calitatea îndoielnică a țesăturilor, cât și prețul ridicat plătit pentru acestea.
„Colegul nostru, Cristian, a coborât din “autospecială” și a simțit o adiere neobișnuită. Se simțea ca în zilele de concediu, din care tocmai s-a întors, când era toată ziua în șort.
Da, acei pantaloni tactici, care se presupune că sunt realizați din țesătură “ripstop”, rezistentă la rupere și abraziune. Iar costul pe care îl plătim pentru calitatea turcească/chinezească, frumos ambalată sub steagul României de pe reperele noii uniforme de poliție, este de 7465 lei.”
Reacția Inspectoratului General al Poliției Române nu s-a lăsat așteptată:
”Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind calitatea articolelor de echipament din compunerea noii uniforme de poliție, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
În urma modificării HG nr. 1061 din 2002–republicată–privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști și intrării în vigoare a OMAI nr. 183 din 2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea polițiștilor, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române au fost desfășurate activitățile necesare, în vederea achiziționării articolelor de echipament, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice.
Livrările articolelor de echipament au fost realizate în conformitate cu clauzele contractuale și graficele de livrare la toate cele 46 de unități din cadrul Poliției Române (inspectorate județene, școli și centre de formare), distribuția produselor către polițiști realizându-se din depozitele unităților.
Precizăm faptul că, în cadrul procedurii de achiziției, cât și la momentul recepționării produselor, furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii determinați prin acestea s-au încadrat în specificațiile tehnice de produs.
În situația în care au fost sesizate anumite neconformități, au fost efectuate verificări suplimentare la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București, pentru determinarea caracteristicilor materialelor din care sunt confecționate articolele de echipament, rezultând că produsele au parametrii conform celor din specificațiile tehnice de produs.
Pentru garanția produselor a fost stabilit, încă din anul 2023, un mecanism la nivelul structurilor teritoriale, astfel încât, în cazul identificării unor neconformități la articolele de echipament, acestea să fie înlocuite, fără costuri suplimentare pentru polițiști.
De asemenea, pentru orice situație privind deteriorarea elementelor de uniformă, polițiștii au în permanență posibilitatea să se adreseze structurii de profil a unității din care fac parte, în vederea înlocuirii acestora.”, arată un comunicat al IGPR.
Un român din Italia a fost atacat cu cuțitul de vecinul său pentru că dădea muzica prea tare