Curtea de Apel Iaşi a dispus condamnarea la şapte luni de închisoare cu executare a unui fost poliţist, Marius Melniciuc, pentru fapte de corupţie.
Alţi şapte foşti agenţi de la Poliţia Rutieră din Iaşi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, în timp ce şase au fost achitaţi.
Decizia instanţei este definitivă.
Iniţial, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe 11 din cei 14 foşti agenţi la închisoare cu executare, pedepsele fiind cuprinse între trei şi patru ani. De asemenea, pentru alţi trei foşti agenţi de la Poliţia Rutieră din Iaşi instanţa de fond dispusese pedepse cu suspendare.
Avocaţii foştilor poliţişti au declarat că soluţia Curţii de Apel Iaşi este ”fantastică”, întrucât ”este unul dintre puţinele dosare de corupţie judecate la Iaşi finalizate cu achitări”.
Iniţial, în acest dosar au fost cercetaţi 54 de poliţişti de la Serviciul Rutier din Iaşi, aceştia fiind suspectaţi de comiterea unor fapte de corupţie. Ulterior, 14 agenţi au fost trimişi în judecată, conform news.ro.
Poliţiştii erau acuzaţi că au primit, în mod repetat, bani de la şoferi opriţi în trafic. În timpul procesului, mulţi dintre şoferii suspectaţi că au dat mită au negat că ar fi oferit bani, pentru a scăpa de sancţiuni.
Printre cei care ar fi beneficiat de ”bunăvoinţa” poliţiştilor rutieri ieşeni s-au numărat oameni de afaceri, dar şi politicieni locali. Într-o interceptare a procurorilor de la acea vreme doi dintre agenţii de la Poliţia Rutieră discutau despre faptul că fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu ar fi fost oprit în trafic, pentru că ar fi condus cu 200 de kilometri la oră, dar că acesta nu a fost sancţionat.