Polițiștii IPJ Bihor au fost solicitați să intervină, miercuri dimineața, după ce un bărbat a distrus mai multe mașini.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au observat un bărbat care se afla într-o curte cu mai multe persoane, iar fratele acestuia încerca să îl calmeze.
Brusc, individul în cauză l-a înjunghiat cu un cuțit în zona abdominală pe bărbat.
Ulterior, agresorul a ieșit din curte amenințând polițiștii, a spart cu un obiect parbrizul unei autospeciale, iar pe unul dintre polițiști l-a lovit cu cuțitul în zona abdominală.
Din fericire, polițistul purta vestă anti-înjunghiere, astfel încât nu a suferit nicio leziune.
Autorul se află în custodia poliției.
În cauză au fost dispuse cercetări.