Femeia a venit în vizită la acesta și l-a găsit pe bărbat spânzurat într-o casă bătrânească din gospodărie. Aceasta a sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj medical, care din nefericire nu a mai putut face nimic pentru bărbat, declarând decesul acestuia. De asemenea, la fața locului au ajuns polițiștii. Criminaliștii au făcut cercetări și au adunat probe. Din primele informații bărbatul nu a lasat nici un bilet de adio prin care să explice gestul extrem.
Acesta era agent de ordine publică la Secția de Poliție din Burdujeni, din municipiul Suceava. Potrivit apropiaților acesta mai avea doar câteva luni până ieșea la pensie. Aceștia susțin că bărbatul ar fi ieșit la pensie, dar a fost rechemat la muncă, după ce i s-a calculat greșit perioada de pensionare.
Polițistul era divorțat și avea o fiică minoră. Apropiații sunt șocați de gestul acestuia.
Mai multe detalii, pe realitateadesuceava.net