Înscrierile pentru posturile disponibile se pot face în perioada 3 - 7 octombrie la Poliţia Capitalei şi la fiecare inspectorat judeţean de poliţie, conform detaliilor anunţate pe site-urile proprii unde sunt disponibile, de asemenea, bibliografia şi regulamentul de organizare a concursurilor, anunţă Poliţia Română.
Dintre cele 2.397 posturi, 2.303 sunt pentru încadrare directă de agenţi în structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori câini, iar celelalte 94 sunt pentru reîncadrarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, care au avut calitatea de poliţişti şi au fost disponibilizaţi, şi-au dat demisia sau au plecat din cauza unor probleme temporare de sănătate.
De la începutul anului, de când a intrat în vigoare legea pensiilor speciale, care le dă angajaţilor MAI şi militarilor posibilitatea să iasă la pensie înainte de 65 de ani primind 65% din salariu, au ieşit la pensie peste 8.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, iar instituţia se confruntă acum cu cel mai mare deficit de personal din ultimii 26 de ani.
Potrivit unei centralizări realizate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), deficitul de personal se ridică la aproximativ 17.500 de funcţii. Este cel mai mare deficit de personal cu care se confruntă MAI în ultimii 26 de ani.