Joi, 28 august, la 1:00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Dej, Secţia 5 Poliţie Rurală, au oprit pentru control, pe strada Valea Jichişului, un autovehicul, scrie stiridecluj.ro.
"În momentul opririi, din autovehicul a ieşit în fugă un pasager, care se afla pe bancheta din spate. Bărbatul a fost urmărit de către poliţişti, reuşindu-se prinderea şi imobilizarea acestuia. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 44 de ani, din localitatea Ciumăfaia, judeţul Cluj.
În urma verificării autoturismului, în portbagajul acestuia s-a găsit o suină şi mai multe bunuri (unelte electrice, produse alimentare). Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că bunurile găsite în autoturism, ar fi fost sustrase de către bărbatul de 44 de ani. Acesta ar fi acţionat împreună cu şoferul autoturismului, un bărbat de 58 de ani din localitatea Mahal, judeţul Cluj, şi cu un alt tânăr de 20 de ani, din Cluj-Napoca.
Prejudiciul, în valoare de circa 4.000 de lei, a fost recuperat, bunurile şi animalul fiind predate unui bărbat din localitatea Şigău, judeţul Cluj, din gospodăria căruia ar fi fost sustrase”, precizează unul dintre anchetatori.