Asiya Bibi a fost arestată pe motiv că și-a ucis soțul și alte 14 persoane din familia acestuia cu lapte otrăvit. Potrivit poliției locale, se pare că femeia a încercat să-și otrăvească soțul cu lapte, însă acesta nu a băut. Apoi a pus la cale un plan diabolic. A făcut din laptele otrăvit un iaurt, pe care l-a servit nu numai acestuia, ci întregii lui familii, scrie BBC.
Potrivit localnicilor, femeia a fost forțată în luna septembrie să se căsătorească. Mai mult decât atât, aceasta a încercat să fugă de la nuntă și să se întoarcă la părinții ei, însă fără succes.
În fața judecătorilor, Bibi a negat toate acuzațiile care i se aduc.
Astfel de situații nu sunt neobișnuite în zonele mai sărace din Pakistan, de regulă, adolescentele fiind împinse către căsătorie chiar de propriile familii.