„Rugăm insistent o luare de poziție hotărâtă și promptă a Comisiei de Monumente Istorice, a Ordinului Arhitecților din România, filiala Transilvania, respectiv a celorlalte foruri de specialitate, în legătură cu legalitatea instalării patinoarului artificial-construcție provizorie, ce se preconizează a înconjura ansamblul statuar Matia Corvinul. Pe de altă parte considerăm un act sfidare față de reprezentanța politică și comunitatea maghiară, faptul că nu s-a făcut nici o informare sau discuție prealabilă privind “inovația” propusă de primărie”, transmite Horváth Anna într-un mesaj pe pagina personală de Facebook.
În replică, autorităţile au spus că astfel de târguri se organizează şi în alte oraşe din Europa şi că nu este lezată cu nimic comunitatea maghiară.
Târgul de Crăciun Cluj-Napoca va fi deschis anul acesta înainte de 1 decembrie, fiind privatizat de Primăria Cluj-Napoca, iar firma care organizează trebuie să facă profit cât mai mare.
"Soluția câștigătoare propune un concept care urmează un model european de organizare a târgurilor de Crăciun, implementat și în alte orașe mari. Proiectul pune în valoare ansamblul statuar Matei Corvin printr-o abordarea inedită de amenajare a pationarului. Sperăm că imaginea Târgului de Crăciun va aduce bucurie clujenilor și tuturor celor care vizitează orașul pe timpul sărbătorilor de iarnă", a precizat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.
Reclamațiile etnicilor maghiari, privind amplasarea patinoarului în jurul statuii nu au fost luate în seamă.